joi, 12 martie 2015

Dieta si alimentatie - Prezentare generala

Salutare tuturor. Astazi va voi vorbi despre alimente in general si despre componentii acestora, deci sa incepem.

Cum am spus si intr-o postare anterioara, circula o vorba pe lumea asta cum ca "esti ceea ce mananci". Ei bine, cine a spus-o, a avut un motiv intemeiat si a avut dreptate. Tot ceea ce noi consumam, toate alimentele se asimileaza in corpul uman, insa fiecare cu rolul ei. De obicei, ingredientele in mare parte sunt niste componenti chimici pe care daca te chinui sa ii intelegi, incepi sa faci studii universitare, masterat, o dizertatie in aceasta tema si tot ti-ai pune semne de intrebare cand auzi diversi termeni.
Desi, si asta este important (compusii chimici pot dauna sanatatii, mai ales daca dezvoltati niste alergii foarte frumoase, iar daca acestia sunt consumati in cantitati mari, se dezvolta de la slabirea sistemului imunitar pana chiar la o gastrita care te pune la pamant o perioada buna de timp), foarte important pentru dezvoltarea musculaturii si pentru culturism sunt aspectele care le scriu la informatii nutritionale. Sa catalogam valorile nutritionale mai jos:


  • Valoare energetica, exprimata in [kJ sau kcal];
  • Grasimi/Lipide (cu acizi grasi saturati si nesaturati), exprimate in [g];
  • Glucide (din care pot fi prezente si zaharuri), exprimate in [g];
  • Proteine, exprimate in [g];
  • Alte componente care sunt importante pentru organism: Sare, Sodiu etc.
In general, aceste valori nutritionale sunt exprimate pentru 100g de produs consumat. Problema este alta, ce tipuri de grasimi sunt (naturale vegetale, naturale animale, sintetice), ce fel de proteine sunt (vegetale sau animale), tipul de glucide prezentat (sirop de glucoza-fructoza, zahar pur) dar asta va voi explica in postari viitoare. Sa le luam pe rand pentru a intelege la ce fac referire catre corpul nostru si cum ne ajuta acestea:











Acesta fiind piramida pentru dezvoltarea organismului in general, este lesne de inteles unde trebuie lucrat pentru a spori capacitatea de crestere a tesutului muscular. Astfel, Valoarea energetica reprezinta aportul de energie pe care il poate transforma organismul din acele 100g de produs, pentru a-l putea folosi in activitatile ulterioare (cerebrale, locomotorii, dezvoltarea sa, crestere musculara etc.) De asemenea, aceste calorii se prestabilesc in functie de tipul de activitate care se desfasoara zi de zi si anume: intr-o intensitate de folosire medie a musculaturii (asta inseamna carat de sacosi de la magazin, nicidecum culturism) se consuma cca 6 kcal pe minut. De aceea trebuie sa va faceti un aport al consumului de calorii pe zi.











Proteina este, dupa cum spune definitia, sunt substante organice macromoleculare formate din lanturi simple sau complexe de aminoacizi, fiind prezente in celulele tuturor organismelor vii in proportie de peste 50% din greutatea uscata. Rolul proteinei este de a cataliza diferite reactii biochimice in organism sau de a mentine integritatea celulara in raspunsul imun si autoimun al organismului. Mai pe scurt, legat de subiectul ce ne intereseaza, proteina leaga tesutul muscular si il mentine astfel, de asemenea, ea ajuta si la regenerarea musculaturii de dupa antrenament, cand asimilarea lor este foarte mare.











Glucida este cunoscuta si sub numele de zaharida si sunt substante organice cu functiune mixta ce au in compozitia lor atat grupari carbonilice cat si grupari hidroxilice. Acestea au rol energetic (practic acestea dau alimentarea organismului, precum petrolul autovehiculelor, doar ca pe post de aditiv) si de asemenea au si rol plastic (aici este ceea ce multor persoane nu le place sa auda, se depun sub forma de strat adipos si mentin necesarul de apa in organism).











Lipida este substanta organica grasa, insolubila in apa, insa solubila in majoritatea substantelor ce contin grupa hidrocarbon. Au rol energetic, fiind cel mai usor de mentinut in stratul adipos datorita nedizolvarii lor si procurarea lor pentru energie, imuno-protector, accelereaza metabolismul atunci cand este antrenat, de asemenea, un numar ridicat de lipide prezinta un izolator termic sau un depozit de substante energetice necesare organismului. Acestea reprezinta combustibilul organismului, acestea sunt energia de care are nevoie organismul in dezvoltarea sa.

In postari viitoare voi vorbi despre ce este bine a se consuma si despre ce este bine a nu se consuma, bineinteles, si despre efectul nociv sau benefic al anumitor compusi sintetizati chimic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu